Clubul din Bănie a anunțat că mai mulți componenți ai lotului Universității Craiova, dar și membri din staff, s-au infectat cu COVID-19.
Cinci fotbaliști și doi membri din staff sunt pozitivi la COVID-19.
„Din păcate, în urma unei retestări RT-PCR, mai mulți componenți din cadrul lotului nostru și din cadrul staffului au fost depistați pozitiv COVID-19. Cu excepția unui singur membru din staff, toți ceilalți sunt asimptomatici.
Vă vom ține la curent cu evoluția acestei situații.”, anunță staff-ul Universității Craiova pe contul oficial Facebook.
În urma depistării acestor cazuri de coronavirus, amicalul cu FC Brașov de sâmbătă a fost anulat.